Laurențiu Fulga

Scriitorul s-a născut ca Ionescu, dar care preia acest pseudonim întrucât în acea perioadă era deja cunoscut Eugen Ionescu. Debutează cu Straniul paradis(1942) și continuă cu Alexandra și infernul (cu care a și obținut premiul pentru proză, în 1966, decernat de Uniunea Scriitorilor), Moartea lui Orfeu (1970) și Fascinația (1977). De aceea, Mircea Zaciu afirma că „scriitorul parcurge tot atâtea etape în elaborarea unei vaste construcții epice.” Paralel, tipărește primele volume ale unei trilogii prin care evocă atmosfera ultimul război mondial, război la care el a participat: Eroica în 1956 și Steaua bunei speranțe în 1963. Al treilea volum nu a mai fost scris. A mai scris Ultimul mesaj (1951), Meșterul Manole (1958), Doamna Străină (1968), E noapte și e frig, seniori (1984), roman considerat ca „o sinteză a ceea ce a scris, până acum, Laurențiu Fulga”.